Orbul stătea. Orbul gândea. Orbul visa. Dar ce visa orbul? Avea la ce să viseze dacă în toată viaţa-i schilodită n-avusese privilegiul de a vedea ceva? Orice. Nici măcar cea mai simplă culoare, nici măcar vreo pată galbenă, verde, albastră pe-un fond de un alb îngheţat.
Orbul stătea. Orbul gândea. Orbul visa. Orbul era singur, ca întotdeauna. Privea în gol, neavând vreo ţintă anume. Doar stătea şi-şi holba ochii goi, încercând să desluşească ceva prin negura ce-i acoperea văzul. De 17 ani încerca. De 17 ani nu reuşea.
- La dracu' cu voi!, răcni dintr-o dată în timp ce-şi agită toiagul prin văzduh. Nu era nimeni pe-acolo, însă îi intrase în reflex gestul acesta mecanic.
- Pieriţi, bestii ale raţiunii! Nenorocitelor! Am să vă prind eu... Bestii blestemate!, urlă încă o dată în timp ce-şi arunca privirea tot în faţă.
Era un orb visător, care avea decât vise. Visele unui orb...
Orbul stătea. Orbul gândea. Orbul visa.
Nimeni nu-i mai ascultase de ceva vreme borboroselile ininteligibile, toţi fiind preocupaţi de altele, nu de un biet orb visător. Toţi îl ascultau. Toţi îi erau prieteni. Toţi îl sprijineau. Toţi îl ajutau. Toţi erau surzi.
Ascultătorii cei surzi erau prietenii lui. Orbul se lăsa mângâiat de aceştia, care îl înţelegeau. Orbului visător îi plăcea, pentru că ascultătorii cei surzi îl făceau să se simtă bine.
Orbul stătea. Orbul gândea. Orbul visa.
- Vă mulţumesc prieteni, sunteţi cei mai buni din lume!, spunea orbul cu lacrimi în ochi în timp ce le săruta picioarele.
Ascultătorii cei surzi aprobară milos din cap şi îi dădeau şi piciorul stâng pentru a fi sărutat de către orb. Sărmanul le aduce apă şi le spăla picioarele împuţite, iar mai apoi le usca cu părul lui mătăsos şi lung. Orbul le mulţumea de fiecare dată, îi venera, iar ascultătorii cei surzi îl înţelegeau. Îl ascultau şi-l auzeau.
Orbul stătea. Orbul gândea. Orbul visa.
Ascultătorii cei surzi îl ascultau. Ascultătorii cei surzi îl auzeau. Ascultătorii cei surzi îl înţelegeau.
- Pieriţi, bestii ale raţiunii..., le şopti orbul cu lacrimi în ochi, în timp ce le săruta picioarele.
Ascultătorii cei surzi aprobară din cap...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Dupa cum ziceam si la postul anterior(viitor d fapt k sunt in ordine invers cronulogica) iti simt cuvintele spuneai k eu sunt oarba alaturi d tine dar nu eu ma simt surda...cunosti multe, spui multe si putini inteleg, pana si eu care ma straduiesc...sarac dar e cv...(gandul meu)
Nu mă aştept să înţeleagă cineva sau nici măcar să se străduie. Astea-s simple refulări ale unei minţi obosite. :)
Trimiteți un comentariu